Din lipsa de timp apar conflicte, rapunsuri date in graba, cuvinte rostite la oboseala, atitudini respingatoare… din lipsa de timp… poate, duhovnicesc.
Pr. Rafail de la Cib spunea ca oboseala este dusmanul de clasa al vietii duhovnicesti si are mare dreptate. Pentru ca am credinta ca daca nu avem timp de rugaciune, nu avem timp nici pentru celalalt si aici ma refer mai ales la dispozitie. Nu avem dispozitie fata de firea celuilalt. Daca suntem in tihna (imi place tare cuvantul asta, imi suna a multumire, nu stiu de ce, ca si cum nu ti-ar trebui ceva mai mult) ai dispozitia sa nu te enervezi la starea celuilalt daca acesta nu e in tihna… Il pricepi altfel, il ghicesti, il citesti, stii ce sa ii faci pentru ca tu nu esti tulburat. Dar daca esti obosit, framantat, forfotit, atunci orice cuvant iti pare potrivnic, si te superi, te zburlesti, te ataci… si asa ne tulburam amandoi iara si iara fara sa vedem vreo linie comuna…
Cat de importanta e tihna, regasirea aceasta cu eul nostru, cu Duhul din noi. Chiar daca nu ne rugam dar daca avem timpul asta cu noi – de stat, de cercetat, de cugetat, e mare lucru in imbunatatirea noastra… E un pas cu adevarat mare.
Dar cine mai are in vremea asta timp de tihna?!?!?
Nu-mi doresc pentru anul asta decat sa avem tihna!
Forfota din mine 
…da, frumos cuvant si atat de pretios. pt mine se gaseste atunci cand eul meu intalneste frumosul- poate fi la teatru, cu un prieten la un ceai pe podeaua unei ceainarii, la o cafea cu lapte dimineata in drumul parcurs cu bicicleta, chichotind cu fete dragi la cuseta, sau pur sis implu sa asculti o voce draga la telefon-doar pt cateva secunde.
multumesc pt acest cuvant. sunt in cautare de limbaj ce sa imi defineasca pasii. deunazi am aflat echivalentul frumos al celui mai urat cuvant- trebuie. acesta este „se cuvine”