prietenia

Despre prietenie, Pr. Teofil

Imi pare bine ca vorbesc despre prietenie, pentru ca eu spun despre mine ca sunt o realizare a prietenilor mei.

Mai mult decat altii la care se implica prietenii lor, eu, prin situatia mea speciala, am avut nevoie de oameni care sa si faca ceva pentru mine, nu numai sa se simta bine in preajma mea si eu sa ma simt bine in preajma lor. Am avut nevoie de oameni care sa intervina in viata mea, prin ajutorul pe care mi l-au dat. Chiar si o orientare, un drum facut cu cineva, pentru mine are alta valoare decat un drum pe care-l fac doi prieteni, unul langa altul.

Din copilarie, am avut copii apropiati… apoi la scoala, la liceu. Eu am facut liceul la Timisoara, la un liceu de vazatori, fiindca pe atunci nu exista un liceu anume pentru cei lipsiti de vedere. Am avut prieteni care m-au ajutat, mi-au citit, au facut sa ma simt bine impreuna cu ei. La fel si la Teologie – eu am facut Teologia la Sibiu, intre 1948 si 1952 – si acolo am avut prieteni. Si la manastire am prieteni.

Si sa stiti ca nu m-am despartit de niciunul dintre prietenii mei de odinioara, ci pe toti ii port in suflet, pe toti ii am in vedere; toti au intrat in componenta fiintei mele, prin ceea ce au facut pentru mine. Toti prietenii mei sunt prezenti in constiinta mea, toti prietenii mei au loc in inima mea si – bineinteles, e reciprocitate – si eu in inima lor.

Imi aduc aminte ca eram elev de liceu si am dat un examen pentru bursa. Eu scriam la masina de scris, fiindca profesorii nu cunosteau scrisul special pe care-l folosesc eu pentru mine (Braille) si era o conventie la liceul unde am studiat eu: cei lipsiti de vedere sa scrie la masina de scris, asa incat Profesorii sa-si poata da seama de cunostintele pe care le aveam noi, cei care nu puteam sa scriem cu stiloul.

La examenul acela de bursa ni s-a dat sa scriem o lucrare cu titlul: „Prietenii mei”. Nu-mi mai aduc aminte ce-am scris in legatura cu prietenii mei, cum i-am descris, ce-am spus despre ei: cum ma simt eu in fata lor, cum au intrat ei in gandurile mele, in simtamintele mele, cum ma raportez eu la ei, cum se raporteaza ei la mine. Nu-mi mai aduc aminte ce-am scris dar mi-a ramas gandul acesta: „Prietenii mei”.

De multe ori ma gandesc la prietenii mei si de fiecare data am o bucurie, am o intalnire in constiinta mea, in interiorul meu. Am bucuria aceea pe care o ai cand te intalnesti cu cineva care ti-e drag si de care esti incredintat ca si lui i-e drag de tine. Ii port pe toti prietenii mei in constiinta mea, pe toti cati au „ctitorit” cumva la ceea ce sunt eu, pe toti care au facut ceva pentru mine. Prietenii mei de odinioara, prietenii mei de acum, prietenii mei de totdeauna. Prietenii mei sunt in constiinta mea.

De obicei, cand te intalnesti cu cineva cu care ramai in legatura, ai impresia ca cel cu care esti in legatura nu-i numai acolo unde-l stii tu ca este. De exemplu, am un prieten in America; stiu ca este in America, dar mai stiu ceva: mai stiu ca el este si in sufletul meu. Si ma gandesc, de multe ori, ca prietenii mei, cand se intalnesc cu mine, se intalnesc si cu ei: se intalnesc cu ei, cei din sufletul meu. Pentru ca e legatura aceasta, pe care nu ti-o poate nimici nimeni si nimic. Cand ai castigat o legatura de felul acesta, o legatura prieteneasca, esti constient ca aceasta legatura nu ti-o poate nimici nimeni si nimic.

Poeta Zorica Latcu a scris o poezie intitulata „Te port in mine”. Poezia aceasta exprima afirmatiile pe care le face persoana care iubeste, in legatura cu persoana iubita. E sugestiv chiar si numai titlul: „Te port in mine”. Poezia, in desfasurarea ei, tocmai asta arata, ca cel pe care il iubesti nu-i numai in afara de tine, ci e si in tine. Poti sa-i spui: „te port in mine!”

Te port in mine (de Zorica Latcu)

Te port in suflet, ca pe-un vas de pret,
Ca pe-o comoara-nchisa cu peceti,
Te port in trup, in sanii albi si grei,
Cum poarta rodia samanta ei.

Te port in minte, ca pe-un imn sfintit,
Un cantec vechi, cu crai din Rasarit.
Si port la gat, nepretuit sirag,
Stransoarea cald-a bratului tau drag.

Te port in mine tainic, ca pe-un vis,
In cer inalt de noapte te-am inchis.
Te port, lumina rumena de zori,
Cum poarta florile mireasma lor.

Te port pe buze, ca pe-un fagur plin,
O poama aurita de smochin,
Te port in brate, horbote subtiri,
Manunchi legat cu grija, fir cu fir.

Cum poarta rodul floarea de cais,
Adanc te port in trupul meu si-n vis.

Deci, si in vis. Pe cel pe care il cuprinzi in suflet, il cuprinzi in toate ale tale. De cate ori te gandesti la un prieten, nu te gandesti la cineva de departe, ci te gandesti la cineva pe care il porti in suflet.

Cand eram student la Teologie, Mitropolitul Nicolae Balan l-a intrebat pe un prieten al meu – un om cu care m-am simtit eu totdeauna bine si care m-a si ajutat mult pe vremea aceea – l-a intrebat care-i cel mai bun prieten al lui. Eu nu eram de fata acolo; si el a spus ca eu sunt prietenul cel mai bun al lui. Si mitropolitul zice: „Dar el te recunoaste de prieten?” De ce s-a pus aceasta intrebare? S-a pus aceasta intrebare pentru ca prietenia este cu reciprocitate. Cand zici „prietenie”, zici „relatie sociala”; cand zici „prietenie”, te gandesti la o legatura care exista intre tine si cel pe care-l stii ca ti-este prieten.

Sunt multe feluri de relatii sociale in lumea aceasta. Exista relatii de familie, in primul rand: relatii de rudenie, relatii intre parinti si copii, intre copii si parinti, relatii intre frati, relatii intre rude apropiate. Exista relatii de colegialitate, exista relatii pe care le dau preocuparile comune. Prietenia insa este ceva cu totul deosebit. E altceva decat relatiile de familie. Este o vorba, referitoare la ce deosebire e intre frati si prieteni. Se zice asa: fratii ti-i da Dumnezeu, iar prietenii ti-i alegi singur.

Candva, la noi la manastire a venit un sas din Agnita cu cineva din Germania. Si l-am intrebat daca sunt rude. Iar el a zis: „Nu, suntem mai mult decat rude: suntem prieteni”. Mi-a placut tare mult afirmatia aceasta: suntem mai mult decat rude, suntem prieteni.

Deci Mitropolitul Nicolae Balan l-a intrebat pe colegul meu (cu care puteam sa fiu doar coleg, nu trebuia neaparat sa fiu si prieten, dar cu care eram, de fapt, prieten si sunt si acum, desi n-am mai comunicat noi foarte mult): „Bine, tu zici ca e cel mai bun prieten al tau, dar el te recunoaste de prieten?” Bineinteles, colegul a spus ca el crede ca da. Si avea dreptate: eram prieteni, suntem prieteni.

Eu am o vorba: toate prieteniile mi le-am programat pe vesnicie. Eu niciodata nu m-am gandit ca o prietenie urmeaza sa inceteze. Totdeauna cand am ajuns prieten cu cineva, am zis: domnule, prietenia asta o am pe Vesnicie. Si mi se pare foarte, foarte curios, cand imi spune cineva: „Am avut un prieten, dar ne-am certat”. Nu-mi pot inchipui asa ceva, adica sa fi avut un prieten si sa nu-l mai ai.

Bineinteles ca am pierdut si eu prietenii dar le-am pierdut, zic eu, nu din cauza mea, ci din alte pricini; adica cel care a fost prieten cu mine, cu vremea m-a cam uitat, m-a cam ocolit.. stiu eu n-a mai avut vreme de mine. Se poate pierde o prietenie si in sensul acesta, dar eu mi-am facut totdeauna partea mea de prietenie si oricand s-ar intampla sa vina unul dintre cei pe care eu ii stiu ca sunt prieteni cu mine oricare ar veni, isi gaseste locul pe care l-a avut totdeauna in sufletul meu pentru ca – inca o data spun – toate prieteniile mi le-am programat pentru vesnicie.

Stimati ascultatori, am zis ca prietenia este o relatie sociala care are o situatie cu totul deosebita decat oricare alta relatie sociala. Mi-a venit candva in minte un gand pe care imi pare bine ca nu l-am uitat, si anume ca prietenia este ceva din realitatea raiului. Daca vrei sa stii in ce relatii sunt locuitorii cerului, in ce relatii sunt cei care sunt in rai, ma gandesc ca sunt in relatii de prietenie. Aceasta si pentru ca prietenia e ceva cu totul deosebit, si pentru ca Domnul Hristos insusi, aici, pe pamant, a avut prieteni – pe ucenicii Sai i-a numit prieteni.

Citim in Sfanta Evanghelie de la Ioan ca le-a spus, candva, ucenicilor, in cuvantarea de despartire (in acea cuvantare pe care a tinut-o Domnul Hristos inainte de Sfintele Sale Patimiri): „Voi sunteti prietenii Mei daca faceti ceea ce va poruncesc” (Ioan 15, 14). Deci prietenia e conditionata. in cazul acesta, prietenia era conditionata de implinirea poruncilor. De ce a zis Domnul Hristos: „Sunteti prietenii Mei daca faceti ceea ce va poruncesc”? Pentru ca, daca cineva nu face ceea ce porunceste Domnul Hristos, nu poate sa intre in relatie de prietenie cu El.

Domnul Hristos totdeauna e binevoitor fata de oameni, dar le cere si oamenilor ceva. Ucenicilor Sai le-a cerut sa faca ceea ce le-a poruncit El, pentru ca iubirea fata de Domnul Hristos nu ne-o putem arata altfel decat implinind poruncile Lui. A si zis Domnul Hristos: „Cel ce pazeste poruncile Mele, acela este care Ma iubeste.. Si-l voi iubi si Eu si Ma voi arata lui” (Ioan 4, 21). Si, mai departe: „Cel ce pazeste cuvantul Meu, acela este care Ma iubeste, si Tatal Meu il va iubi si vom veni la el si la el Ne vom ftce locas” (Ioan 14, 23). Este un cuvant pe care noi il citim in Sfanta si la care nu ne gandim, poate, cat ar trebui. E vorba de venirea Hristos si a Tatalui ceresc in constiinta celor care stau in fata Tatalui cere si in fata Domnului Hristos cu simtaminte prietenesti.

Sfintii sunt considerati prieteni ai lui Dumnezeu. Domnul Hristos i privit pe ucenicii Sai cu bunavointa prieteneasca. A avut Domnul HristoS ? alti prieteni. in Sfanta Evanghelie de la Ioan citim ca Lazar – un credincios din vremea aceea, care avea si doua surori, Marta si Maria – era prieten al Domnului Hristos. Si Domnul Hristos a spus, candva: „Lazar, prietenul nostru, a adormit” (Ioan 11, 11). A zis: „Lazar, prietenul nostru” – adica al Meu si al vostru; al Meu si al vostru, ca ucenici ai Mei. „Prietenul nostru a adormit.” Cine? „Lazar, prietenul nostru.” Se spune in Sfanta Evanghelie ca surorile lui Lazar, Marta si Maria, I-au trimis vorba Domnului Hristos ca Lazar este bolnav. Si se mai spune ca Domnul Hristos il iubea pe Lazar si le iubea si pe surorile lui, pe Marta si pe Maria. Si apoi, a urmat invierea din morti a lui Lazar, pe care Domnul Hristos l-a adus de la moarte la viata.

Asadar, Domnul Hristos este deschis spre oameni, pe care ii asteapta sa fie si ei deschisi spre El, cu prietenie, cu cele doua elemente ale prieteniei.

Esenta prieteniei o constituie iubirea si respectul. Dar in prietenie, aceste elemente, iubirea si respectul, trebuie sa fie cu reciprocitate. Daca nu e reciprocitate, arunci nu exista prietenie.

Poate sa-ti fie cineva simpatic; e o manifestare de iubire; iti place de cineva, ti-e drag de cineva. Iar daca ti-e drag de el, daca ti-este simpatic, e o bucurie pentru tine, care-l ai in vedere pe cel catre care iti este simpatia, pe cel catre care iti este iubirea. Dar trebuie sa fie reciprocitate, pentru ca altfel nu poate fi vorba de prietenie, in prietenie, oferi si primesti: oferi iubire si respect si primesti iubire si respect. Daca numai oferi, dar nu si primesti, in cazul acesta nu poate fi vorba de o prietenie.

Sunt unii care, la intrebarea: „Cu cine esti prieten?”, raspund: „Sunt prieten cu toti”. Se spune insa, si pe buna dreptate, ca un prieten al tuturor nu-i prietenul nimanui. De ce? Pentru ca nu se poate realiza aceasta relatie decat intr-un cerc restrans si decat acolo unde si oferi, si primesti.

Daca atunci cand oferi iubire si respect, calculezi si astepti iubire si respect din partea celuilalt si calculezi cat oferi si cat primesti, nu poate fi vorba despre o prietenie. Cineva spunea: „Iubirea nu calculeaza”; si tot acela spunea mai departe: „Numai iubirea calculeaza”. Deci iubirea, cand ofera, nu se gandeste: „Am dat prea mult”, pentru ca cel care iubeste are bucuria de a oferi si ofera, impreuna cu iubirea lui si cu respectul lui, chiar inima lui.

Fac aici o paranteza. Mi-e tare drag sa ma gandesc la Epistola Sfantului Apostol Pavel catre Filimon, o epistola din Noul Testament, scurta, de multi nebagata in seama, de multi nestiuta… Dar este extraordinar e frumoasa! E o scrisoare a Sfantului Apostol Pavel, trimisa unui credincios din Colose, pe nume Filimon. Un om de vaza, un om cu stare buna, un om care avea sclavi; el era crestin, iar din casa lui plecase un sclav, pe ascuns, care mai si furase ceva din casa stapanului. in cele din urma – asa cum randuieste Dumnezeu lucrurile – acel sclav, pe nume Onisim, a ajuns in inchisoare, unde era inchis si Sfantul Apostol Pavel, si acolo a fost convertit de Sfantul Apostol Pavel.

Si, cand sa plece din inchisoare, Sfantul Apostol Pavel l-a indemnat sa se duca la stapanul lui. Lucru foarte important, stimati ascultatori! Sfantul Apostol Pavel si scrie: „Eu puteam sa-l retin, ca mi-era de folos mie, dar n-am vrut sa-l retin fara voia ta” – ii scrie lui Filimon. Deci l-a trimis la Filimon.. dar nu l-a trimis cu mana goala, ci l-a trimis cu o scrisoare.

Eu va pun la inima lucrul acesta si va rog sa cititi scrisoarea aceasta, a Sfantului Apostol Pavel catre Filimon. in scrisoare, Sfantul Apostol Pavel il recomanda pe Onisim, pe sclavul fugar; i-l recomanda lui Filimon, caruia ii scrie, intre altele: „Ti-l trimit pe el, chiar inima mea. Primeste-l pe el cum m-ai primi pe mine”.

E foarte frumos! E zguduitor de minunat! Ti-l trimit pe el, dar stii ce-ti trimit, cand il trimit pe el? iti trimit inima mea. Ori el, ori eu, e-acelasi lucru; ori el, ori inima mea, e acelasi lucru. Ti-l trimit pe el: chiar inima mea ti-o trimit. Primeste-l pe el cum m-ai primi pe mine. Asa ceva trebuie sa se intample in prietenie, ca sa fie prietenia prietenie. Despre Filimon, Sfantul Apostol Pavel scria: „Sufletele sfintilor se odihnesc intru tine, frate”. Deci tu, Filimon, ai darul acesta de a-i odihni pe oameni; oamenii care te cunosc pe tine se odihnesc in existenta ta.

Asa ceva trebuie sa se intample in prietenie. In prietenie oferi fara sa calculezi, pentru ca iubirea nu calculeaza cand ofera, si iubirea calculeaza cand primeste. De ce calculeaza cand primeste? Ca sa nu-i fie indiferenta iubirea celuilalt si ca sa poata sa ofere si mai mult, daca poate oferi mai mult. Pentru ca, de obicei, omul, cand ofera ceva din iubire, ofera din bucuria de a oferi. Ofera inima lui, se daruieste pe sine insusi celui pe care il are in vedere ca prieten si il primeste pe celalalt in inima sa, pentru ca si acela ofera ceea ce primeste: iubire si respect.

Cineva compara prietenia cu confluenta a doua rauri. Se si spune ca prietenia este confluenta intre iubiri, intre iubirea celor care sunt prieteni. Asa cum doua rauri pornite de pe povarnisuri de munte diferite pot ajunge sa se intalneasca intr-un loc si apoi merg impreuna in amestecul apelor, incat nu se mai poate face deosebire intre apa care vine dintr-un rau si apa care vine din celalalt rau, ci este o amestecare de ape, tot asa-i si in ceea ce priveste iubirea si respectul intre prieteni. Se ajunge la o confluenta intre iubiri, se ajunge la o confluenta intre cinstiri, se ajunge la o proprietate comuna.

Bineinteles ca toate ale omului sunt la nivelul omului.. fiecare isi traieste prietenia la nivelul lui. insa o prietenie umbrita de darul lui Dumnezeu si intemeiata pe poruncile lui Dumnezeu este sigura. Am zis ca prietenia este Confluenta intre iubiri. Daca in cele doua rauri care pornesc de pe povarnisul de munte diferite si ajung la confluenta se reflecta soarele, avem in aceasta o imagine reala a unei prietenii umbrite de darul lui Dumnezeu.

In orice prietenie adevarata a oamenilor credinciosi, legatura este facuta nu numai la nivelul omului, ci si din darul Domnului. Dumnezeu nu poate fi absent dintr-o prietenie a oamenilor credinciosi, dintr-o prietenie adevarata, cum a fost, de exemplu, prietenia dintre Sfantul Vasile cel Mare si Sfantul Grigorie de Nazianz, care au fost prieteni pana la asa masura incat se spunea despre ei ca au un suflet in doua trupuri. Trupurile le erau deosebite, dar sufletele le erau apropiate. Erau apropiate prin iubire si respect. Nu puteau sa fie unul fara celalalt, se simteau legati unul de celalalt. Aveau acelasi drum, la biserica si la scoala, aveau aceeasi activitate, aveau aceleasi nazuinte, urmareau acelasi scop – desavarsirea crestina. Au ramas in constiinta Bisericii ca un exemplu de prietenie adevarata.

Stimati ascultatori, prietenia este si un dar de la Dumnezeu. Prietenia este fericitoare de suflet. Mai ales la tinerete, oamenii sunt mai capabili de iubire, se simt mai atrasi unii fata de altii; mai ales la tinerete, oamenii isi revarsa iubirea cu reciprocitate, isi revarsa respectul cu reciprocitate si sunt fericiti din aceasta legatura prin iubire si prin cinstire.

In ceea ce priveste iubirea, noi avem o porunca a Mantuitorului nostru Iisus Hristos, o porunca pe care trebuie sa recunoastem ca n-o prea bagam in seama. Eu am vorbit in mai multe locuri despre „Cuvinte din Evanghelie prea putin bagate in seama”, despre cuvinte pe care noi, de multe ori, nici nu le socotim a ni se adresa noua, desi, de vreme ce le cunoastem, sunt cuvinte pe care Domnul Hristos ni le-a adresat si noua.

Eram odata la o inmormantare in Sambata de Sus si le-am spus oamenilor niste texte din Epistola catre Coloseni. Si mi-a venit in minte sa le spun ca, de fapt, Epistola catre Coloseni nu-i numai catre coloseni, ci e si catre sambeteni. Adica orice epistola, orice scriere a Noului Testament, orice scriere a Scripturii, pe care o cunoastem, este si pentru noi. Prin urmare, ceea ce stim noi din Evanghelie este si pentru noi, chiar daca nu ni se adreseaza noua direct – in intelesul ca e scris in Evanghelie ca acel cuvant l-a adresat Domnul Hristos ucenicilor Sai.

Referitor la cuvinte pe care nu le prea bagam in seama, considerand ca n-au fost spuse pentru noi, voi aduce in atentie un episod relatat de Sfantul Evanghelist Luca in Evanghelia sa. Cand Domnul Hristos propovaduia mvatatura crestina si erau multi in jurul lui, unii erau acolo de multa vreme, si fiind catre seara, ucenicii I-au zis Domnului Hristos: „Da drumul Multimilor, sa se duca prin sate ca sa-si cumpere de mancare”. Iar Domnul Hristos le-a spus un cuvant care avea atunci valoare in special pentru Ucenici: „N-au trebuinta sa se duca, dati-le voi sa manance” (Luca 9, 13).

Prin cuvintele acestea, Domnul Hristos voia sa-i intereseze pe ucenici pentru binele celor la care se gandeau ei, dar se gandeau altfel decat a avut in vedere Domnul Hristos; si anume, ucenicii voiau sa-i lase pe oameni sa se descurce singuri, fara ceea ce ar fi putut sa faca ucenicii pentru ei. I-au zis Domnului Hristos: „Da drumul multimii sa se duca sa-si cumpere de mancare”. Or Domnul Hristos n-a vrut sa-i lase pe oameni sa se descurce ei singuri, ci le-a dat ucenicilor ideea sa faca ei ceea ce pot pentru oamenii aceia. A zis: „N-au trebuinta sa se duca, dati-le voi sa manance”.

Sa stiti ca acest cuvant este un cuvant vesnic, nu-i un cuvant ocazional, un cuvant pe care l-a spus Domnul Hristos candva, doar ca sa se stie ca l-a spus. Nu, ci este un cuvant pe care trebuie sa-l stim si noi si pe care sa-l avem in vedere, pentru ca si noua ni-l spune Domnul Hristos. Deci, daca noi suntem inclinati sa-i lasam pe oameni sa faca ceea ce pot face fara noi, sa ne gandim ca ar trebui sa ne implicam si noi si sa facem si noi ceva pentru ei.

Adica gandul cel dintai sa nu fie: „Ce poate face omul acesta fara mine?”, ci gandul cel dintai trebuie sa fie: „Ce pot face eu pentru omul acesta?” Bineinteles ca ucenicii nu s-au putut gandi la ceea ce a urmat, la minunea inmultirii painilor, dar Domnul Hristos a spus un cuvant vesnic, pe care noi nu-l bagam in seama.

Si mai sunt si altele, multe.. Dar necazul cel mare este ca nu bagam in seama nici cuvinte in care Domnul Hristos isi spune expres voia Lui. De exemplu: „Porunca va dau voua: Sa va iubiti unii pe altii!” (Ioan 13, 34). Fiecare dintre noi avem capacitate iubitoare, fiecare dintre noi revarsam cumva iubirea fata de Dumnezeu, fata de oamenii de langa noi; dar sunt si atatea cazuri in care nu ne revarsam iubirea si in care ar trebui sa ne aducem aminte ca exista o porunca a Domnului Hristos sa ne iubim unii pe altii, sa revarsam iubirea noastra fata de omul de langa noi. Cineva spunea ca omul cel mai important este omul de langa noi, pentru ca de el este legata viata noastra si pe el il are in vedere Domnul Hristos cand zice: „Sa-l iubesti pe aproapele tau ca pe tine insuti”.

Daca lucrurile acestea trebuie de multe ori reglementate si daca nu se pot realiza decat pe masura nepatimirii, pe masura curatiei sufletesti, in ceea ce priveste prietenia nu se are in vedere nicio porunca, ci lucrurile merg de la sine si omul isi revarsa iubirea nu pentru ca-i porunceste Dumnezeu sa-si reverse iubirea, ci pentru ca se simte el bine sa-si reverse iubirea; si se revarsa spontan. Numai ca se poate intampla ca, netinand seama si de porunca lui Dumnezeu, sa existe oscilatii, sa existe fluctuatii in ceea c priveste iubirea; si atunci, ar trebui reglementata iubirea, prin porunca lui Dumnezeu.

In orice caz, e mare lucru sa poti sa ai deschidere prieteneasc fata de cineva si sa primesti deschiderea prieteneasca a celui de langa tine, fie ca e langa tine spatial, fie ca e langa tine spiritual – in intelesul ca e poate fi foarte departe, si totusi sa fie foarte aproape, pentru ca tu il porti in suflet. Poti spune: te port in suflet, te port in minte, te port in ganduri, te port in brate, te port pe buze, te port in visurile mele chiar.

Iata deci niste lucruri pe care e bine sa le avem in vedere pentru a inmulti iubirea prieteneasca si respectul prietenesc si pentru a ne putea cerceta pe noi insine in ceea ce priveste esentialul in prietenie, adica iubirea si respectul.

Cand oferind ceva din iubirea pe care o ai in suflet, incepi sa calculezi si sa ti se para ca ai dat prea mult, ca nu trebuia sa dai atata si ca nu primesti cat ai oferit, nu se poate spune ca-i vorba de o prietenie adevarata. O prietenie adevarata se bucura cand ofera si primeste ceea ce i se ofera. Se bucura cand ofera, pentru ca bucuria vine chiar din faptul ca oferi, ca oferi bucurie pentru cel pe care il ai in consideratie ca prieten.

Noi am putea sa ne gandim la prietenie si in intelesul ca in prietenie se intampla ceea ce se intampla in vasele comunicante. Stiti principiul vaselor comunicante: torni intr-unui si se ridica in toate la acelasi nivel. Mi-aduc aminte si acum de la scoala cum se facea experienta aceasta: erau niste vase de sticla unite unele cu altele prin niste tevi si se turna apa intr-un vas, iar apa se ridica la acelasi nivel in toate vasele care erau unite, indiferent de grosimea lor.

Asa trebuie sa fie si in prietenie: torni si se niveleaza. Torni iubire, torni respect, primesti iubire, primesti respect.. pana la urma nu se mai stie cat a dat unul si cat a dat altul, ci se stie doar ca a oferit si unul, si altul, si nu exista posibilitate de a calcula cat ai dat si cat ai primit. Pentru ca, daca te simti bine oferind, nu te mai intrebi ce-ti da celalalt in schimb pentru ceea ce ai oferit tu, bucuria ta venind din insusi faptul ca oferi.

Stimati ascultatori, acestea toate sunt valabile pentru orice prietenie adevarata. Sunt insa si legaturi socotite prietenesti, dar care de fapt nu sunt legaturi prietenesti sau sunt la nivelul scazut al celor angajati in prietenie. Sunt niste lucruri pe care unii vor sa si le retraga si le si retrag uneori; se ajunge la nemultumiri, la despartiri chiar. Asta din pricina patimilor oamenilor, a rautatilor pe care le poarta oamenii in suflete. insa niste oameni inbunatatiti nu pot sa fie altfel decat buni. Niste oameni rai pot sa fie rai, deplin rai sau pot sa aiba viata amestecata; si atunci, toate acestea se Manifesta, se revarsa in ceea ce ofera omul, in ceea ce primeste omul.

Un capitol special in chestiunea prieteniei il constituie si prieteniile intre barbati si femei, intre baieti si fete. Astazi este degradat cuvantul „prietenie”, multi socotind – mai ales cand e vorba de prieteniile intre tineri si tinere, intre baieti si fete – ca prieteniile cuprind si lucruri care, de fapt, nu tin de prietenie, ci tin de casatorie. Daca in cele ale prieteniei se amesteca cele ale casatoriei, prietenia nu e in rosturile ei si nu e binecuvantata de Dumnezeu. Ceea ce face omul, isi si justifica: sunt atatia oameni care fac lucruri rele si le justifica. Le justifica, de exemplu, zicand: „Asa-i la moda”, le justifica zicand: „Asa fac si altii” sau le justifica pentru ca, zic ei, „Asa-i bine”.

Noi stim insa ca viata omeneasca trebuie sa se desfasoare in limitele anumitor principii. Eu am vorbit, candva, la Cluj si la Timisoara [si ia Craiova], despre „Principii si repere pentru viata spirituala”. Domnul Hristos ne-a adus Evanghelia, care pune randuiala in viata oamenilor pe masura ce omul este hotarat pentru Dumnezeu si urmareste principiile pe care le prezinta Sfanta Evanghelie.

De exemplu, cel dintai cuvant spus de Domnul Hristos, care ne-a ramas in Sfanta Evanghelie, este acela pe care l-a spus ca raspuns la ceea ce a zis Maica Domnului cand L-a gasit in Templul din Ierusalim, la varsta de 12 ani: „Fiule, caci ne-ai facut noua aceasta, iata tatal tau si eu ingrijorati Te cautam”; Domnul Hristos a zis: „Ce este de Ma cautati? Oare nu stiati ca in cele ale Tatalui Meu Mi se cade sa fiu?” (Luca 2, 49). Asta ar insemna, largind putin sfera, ca noi trebuie sa fim in casa Tatalui in toate ale noastre, deci, in cazul nostru, si in prietenia noastra.

Sa ne gandim ce binecuvinteaza Dumnezeu, in ce conditii binecu-vinteaza Dumnezeu prietenia. Dumnezeu binecuvinteaza prietenia cand aceasta este la masurile pe care le are omul in manifestarea iubirii si respectului. Atat tine de prietenie: iubirea si respectul. Iubirea, care ofera tot ce e frumos si bun, si respectul, la masurile la care poate omul sa respecte.

Nu stiu daca v-ati gandit vreodata ca in ceea ce priveste porunca cinstirii, Cel care ne-a dat porunca iubirii ne-a dat si porunca cinstirii, porunca respectului. Nu foarte expres, pentru ca iubirea adevarata cuprinde si respectul: nu poti sa iubesti pe cineva si sa-l defaimi in acelasi timp. Ori il iubesti si-l respecti, ori, daca nu-l respecti, inseamna ca nu-l iubesti. Exista si posibilitatea sa respecti pe cineva si sa nu-1 iubesti, insa aceasta nu este dupa randuiala asezata de Dumnezeu. Poti sa ai un respect care tine mai mult de teama decat de respect, o cinstire care e altceva decat ceea ce vrea Dumnezeu sa fie cinstirea. Dar daca e o iubire adevarata, ea cuprinde in sine si respectul.

In prietenie toate merg spontan, adica lucrezi asa cum iti vine: cand iti vine sa iubesti, iubesti cu adevarat; iti vine sa respecti, respecti cu adevarat. Dar in cazul cand se amesteca in aceste lucruri ale prieteniei si lucruri car nu tin de prietenie, sigur ca Dumnezeu nu binecuvinteaza acea prieteni , pentru ca n-are cum s-o binecuvinteze, ca nu-i dupa randuiala.

Stimati ascultatori, exista astazi o tendinta a unora dintre parinti sa isi apropie copiii in asa fel incat, zic ei, sa le devina copiii prieteni. Iar pentru asta, ii invata sa le spuna parintilor pe nume. Un lucru total gresit! Stiti ca in Sfanta Scriptura exista porunca: „Cinsteste pe tatal tau si pe mama ta” (Iesirea 20, 12), porunca pe care Dumnezeu a dat-o fiilor, in legatura cu parintii.

In cazul in care copiii le zic parintilor pe nume – zic parintii ca pentru a si-i apropia pe copii, pentru a-i face sa se simta mai apropiati de parinti – oare cum ar fi trebuit sa formuleze Dumnezeu porunca asta? Cum ar fi putut zice Dumnezeu cand S-ar fi referit la parinti? Cum sa zica? Cinsteste.. pe cine? Pe Mircea si pe Liliana, de pilda?

„Cinsteste pe tatal tau si pe mama ta” – deci parintii trebuie sa aiba locul lor adevarat in relatie cu copiii. Copiii trebuie sa stie ca au parinti; chiar daca in legatura cu parintii au si o afectiune prieteneasca, totusi trebuie sa stie ca parintii sunt parinti si copiii sunt copii, asa cum trebuie sa stie sotii ca sotul are numarul unu si sotia are numarul doi. Asa a lasat Dumnezeu, nu noi am creat lucrurile acestea!

Odata a venit la noi la manastire un tata tanar cu un copil al lui, de vreo cinci ani. E cam demult treaba asta, traia Parintele Serafim, Dumnezeu sa-l odihneasca. Parintele Serafim nu prea avea priza la lumea asta… si era pe o banca, in curtea manastirii; si copilul zice catre tatal sau: „Nelu, uite ca mai vine un copil!”, „Nelu, uite pasarica aceea!”, „Nelu, cutare”. Nelu, asta.. Nelu, cealalta.. Parintele Serafim, saracul, Dumnezeu sa-l odihneasca, nu s-a prins; si zice: „Are acasa un frate Nelu?” Nu si-a putut inchipui Parintele Serafim ca un copil ii zice tatalui sau pe nume!

E total gresit, sa stiti! Cine face treburi din astea nu face bine! Iar daca a facut pana acum, sa faca asa cum trebuie de acum incolo. Are si prietenia rostul ei si-i buna.. Si sa dea Dumnezeu sa fim multi prieteni si sa fim prieteni adevarati, sa inmultim iubirea, sa inmultim respectul si sa existe confluenta aceasta intre iubire si intre respect; sa simtim darul lui Dumnezeu umbrindu-ne pe toti intru iubire, sa fim odihnitori de oameni (nu numai de prieteni), sa fim gata sa-i odihnim pe oameni cat mai mult. Sa ne ajute Dumnezeu sa dorim sa avem prieteni, sa ne oferim prietenia cu toata bucuria, sa avem bucurie din prietenie, sa avem prietenie cu bucurie! Sa ne ajute Dumnezeu in toate lucrurile acestea, dar sa nu renuntam la celelalte relatii, pe care tot Dumnezeu le-a asezat, relatiile de familie: tata-i tata, mama-i mama.

Cand eram noi copii, parintii – Dumnezeu sa-i odihneasca – ne-au invatat cum sa le zicem: le ziceam „dumneavoastra”; lui tata ii ziceam: «Dumneata, tata”, mamei ii ziceam: „Dumneata, mama”. Asa era pe vremea aceea si era fain. Mie asa mult imi placea! Si acum imi place cand aud pe cineva – cate un copil – zicand catre parinti: „Dumneata, tata…”, „Vii si dumneata, tata, cu noi?” sau asa ceva, in felul acesta adresandu-se-totdeauna mi-a placut. De ce? Pentru ca noi nu trebuie sa desfiintam respectul, ci trebuie sa accentuam respectul. Bineinteles ca intre prieteni n-o sa zicem „dumneata” si „dumneavoastra”, dar oricum, exista si respectul acesta, simtit si real, in relatiile de prietenie.

Stimati ascultatori, eu nu mai lungesc vorba. Ma gandesc ca, daca tinem seama de lucrurile acestea, ne mai ramane doar sa ne cercetam cum stam noi cu prieteniile noastre. Suntem angajati in prietenii, avem prieteni? Prietenii nostri sunt datatori de bucurie pentru noi, noi am intrat in sfera bucuriei lor?

Sa ne gandim la iubire si la respect, sa ne gandim la Sfantul Apostol Pavel, care-si oferea inima lui cand il recomanda pe Onisim. E un exemplu pentru noi, daca a ajuns epistola aceasta pana la noi; pentru ca sa stiti ca totusi cartile Noului Testament n-au fost scrise ca sa ajunga pana la noi.

Dar ne-a dat Dumnezeu darul acesta, sa avem Evanghelia, sa avem cartile scrise de Sfintii Apostoli si sa avem, iata, si Epistola catre Filimon, pe care am amintit-o si care mie mi-e tare draga. Daca toate lucrurile acestea au ajuns pana la noi, avem posibilitatea sa ne cercetam in sfera pe care o creeaza aceste ganduri, aceste lucruri minunate.

Sa ne cercetam pe noi insine in ceea ce priveste dorinta de a inmulti iubirea si respectul. Sa nu ingaduim in constiinta noastra nimic care ar putea umbri prietenia, nimic care ar putea umbri relatiile noastre prietenesti. Ganditi-va ca prieteni nu suntem cu multi, ca nu putem fi cu multi prieteni. Asa-i facuta firea omeneasca.. putem sa-i cuprindem in iubirea noastra pe multi, putem sa avem respect fata de toti oamenii, daca-i vorba, dar prieteni suntem cu cati suntem.

Eu eram elev de liceu si eram vreo patruzeci de colegi intr-o clasa, insa eram numai vreo trei-patru prieteni intre noi. Nu pentru ca n-as fi vrut sa fiu prieten si cu ceilalti colegi, dar poate ca nu ne potriveam, poate n-aveam acelasi fond sufletesc; de fapt, sigur n-aveam acelasi fond sufletesc. Chiar si acum, la manastire, sa zicem, coleg sunt cu toti cei de la manastire, insa prieten sunt cu cativa. Chiar daca as vrea sa fiu prieten cu toti, nu se poate, pentru ca nu exista corespondent, nu exista omul care ofera in prietenie ceea ce oferi doar tu, sa zicem.

Dar unde exista prietenie, exista bucurie, pentru ca iubirea-i fericire; unde exista prietenie, exista bucuria de a oferi, bucuria de a primi, exista o relatie pe care am numit-o: „o realitate a raiului in viata noastra de toate zilele”.

Si-apoi, sa facem tot posibilul sa traim in asa fel incat sa fim si noi prietenii lui Dumnezeu, sa-L avem pe Domnul Hristos ca prieten, asa cum L-au avut pe Domnul Hristos prieten Lazar, Marta si Maria.

Sa ne gandim la toate lucrurile acestea, sa ne gandim la prieteniile pe care le-au avut sfintii; de exemplu, Sfantul Ioan Gura de Aur a avut o prietena pe nume Olimpiada, careia i-a scris niste lucruri foarte frumoase, pe ce exista posibilitatea aceasta? Exista pentru ca sfintii toate le-au trait la masura sfintilor; nu s-a putut gandi ceva negativ in prietenia sfintilor. Nu se pune problema prieteniei numai intre barbati si, respectiv, numai intre femei, ci se pot pune si probleme in legatura cu prietenii intre barbati si femei. insa, mai ales la tineri, e bine ca prieteniile sa fie in general in vederea casatoriei; in orice caz, nu se exclude prietenia intre baieti si fete, numai ca trebuie tinuta la masura la care o vrea Dumnezeu: prietenia sa fie o prietenie sfanta, o prietenie pe care o binecuvinteaza Dumnezeu. Atunci, toate lucrurile merg spre bine si viata aceasta ne ofera o multime de lucruri frumoase, de lucruri pe care ni le da Dumnezeu pentru fericirea noastra in aceasta lume.

Stimati ascultatori, ma opresc aici in ceea ce priveste prietenia. As vrea insa sa mai adaug ceva, in legatura cu o alta tema. Suntem in apropierea Craciunului. Mi-ar fi parut tare bine daca pentru aceasta intalnire as fi putut sa ofer niste ganduri in legatura cu „Craciunul in practica si in gandirea ortodoxa”.

In legatura cu aceasta vreau sa va spun doar atat, ca la sarbatoarea Nasterii Mantuitorului nostru Iisus Hristos se fac niste aprecieri care ne conduc intr-o sfera de taina. Si, in legatura cu aceasta, as vrea sa aduc acum in atentie doua alcatuiri de la sfanta slujba a Nasterii Mantuitorului nostru Iisus Hristos.

Cea dintai are urmatorul cuprins: „Astazi Se naste din Fecioara Cel ce are in mana toata faptura. Cu scutece, ca un prunc, este infasat Cel din fire nepipait. in iesle este culcat Dumnezeu, Cel ce a intarit cerurile de demult, intru inceput. La san, cu lapte este hranit Cel ce a plouat in pustie mana poporului. Pe magi cheama Mirele Bisericii; darurile acestora le primeste Fiul Fecioarei. inchinamu-ne Nasterii Tale, Hristoase, arata-ne noua si dumnezeiasca Aratarea Ta”.

Sunt niste aprecieri de taina, niste aprecieri pe care nu le putem demonstra – pentru ca sunt nedemonstrabile – si pe care le Primim prin credinta. Pentru noi, Cel ce S-a nascut in Betleem, Fiul Fecioarei, Fiul Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu, este Dumnezeu cel nepipait, este Cel ce are in mana toata faptura, este Cel ce a intarit cerurile de demult, intru inceput, este Cel ce a plouat in pustie mana poporului, este Cel Ce i-a chemat pe magi, este Cel ce a primit darurile magilor. Toate acestea ne sunt descoperite noua in Biserica de catre Mantuitorul insusi, pe Care il rugam sa ne arate dumnezeirea Sa, sa ne faca constienti de dumnezeirea Sa.

A doua alcatuire este urmatoarea: „De Dumnezeu Nascatoare Fecioara – vorbim cu Maica Domnului -, care L-ai nascut pe Mantuitorul, pierdut-ai blestemul cel dintai al Evei; ca Maica ai fost bunavointei Tatalui, purtand in brate pe Dumnezeu-Cuvantul intrupat”. Fiti atenti ce urmeaza acum! E vorba de niste lucruri tainice si de aceea Biserica ne spune: „Taina nu sufera ispitire – deci nu sufera cercetare, nu este posibil sa o intelegi -, numai cu credinta toti sa o marim, strigand cu tine si zicand: Negraite Doamne, marire Tie!” .

Deci vorbim cu Maica Domnului despre rolul Maicii Domnului, care-i mai presus de intelegerea noastra si mai presus de cunoasterea noastra. Stim ca toate lucrurile acestea sunt lucruri tainice, lucruri care nu pot fi demonstrate, lucruri care pot fi primite prin credinta, lucruri in fata carora ne plecam cu mintea, lucruri care ne fac sa-I aducem marire lui Dumnezeu, impreuna cu Maica Preacurata.

Stimati ascultatori, am sa inchei cuvantarea mea cu cateva poezii in legatura cu Nasterea Domnului Hristos.

Colind (de Zorica Latcu)

Lerui, Doamne, Ler,
Din inaltul Cer,
Cerne Maica, cerne,
Fulgii moi i-asterne,
Nimeni sa nu-i vada
Urma prin zapada,
Sa nu se cunoasca
Ce Fiu va sa nasca.

Lerui, Doamne, Ler,
Din inaltul Cer,
Coboara, coboara
Preasfanta Fecioara;
Dar pe unde merge
Urma i se sterge,
Taina din vecie
Nimeni sa n-o stie.

Lerui, Doamne,
Ler, Din inaltul Cer,
Intra-n staul, iata,
Maica Preacurata;
In staul de vite,
Pe paie strujite,
Sa nu se cunoasca
Ce Fiu va sa nasca.

Lerui, Doamne, Ler,
Din inaltul Cer,
Cerne luna, cerne,
Raze albe-asterne,
Lumina cereasca,
Din iesle sa creasca,
Razele-n zapada
Ingeri sa le vada,
Din inaltul Cer,
Lerui, Doamne, Ler.

Asteptare (de Zorica Latcu)

Mai vii si astazi?
Mila iar Te poarta,
De sus, spre staulul din Betleem?
Din lume n-ai cules destul blestem?
Iubirea Ta nici astazi nu e moarta?
Spre duhuri vii, cu ingeri de lumina,
Spre inimi vii cu stralucit alai,
Si-n iesle nu e niciunfir de pai,
E numai piatra goala, numai tina.

In tainite de inimi nu epace,
Si frig ca-n duhuri nici in pesteri nu-i.
Noi n-avem, Doamne, piei de oaie-n cui
Si scutece noi n-avem din ce-Tiface.

Tu vii… Pogori in noi ca-ntr-opustie.
Te-mpiedici in nisip din loc in loc.
Dar nu gasesti nici apa-n noi, nici foc,
Nici albe dobitoace ca sa-Ti fie

Tovarasi buni in drumuri tainuite
Si nici ciobani cu gluga de blandeti.
In noaptea noastra fara dimineti
Nu sunt carari de raze prafuite.

Nu si-ar gasi in noi, ca sa-i indrepte,
Nici magii steaua lor cu lung fuior.
Arhanghelii, venind din cerul lor,
Ar ingheta pe nevazute trepte.

Ci, Doamne-al meu, au dragostea putea-va
Sa dea viata golului din noi?
Astept… In duh sunt ganduri cu noroi
Si moartea-si vantura in inimi pleava.
Va doresc sarbatori fericite si va multumesc!

Parintele Teofil Paraian

preluat de pe : http://www.crestinortodox.ro

2 gânduri despre &8222;prietenia&8221;

    • E putin cam lung dar daca scanezi si te opresti acolo unde ceva iti spune ceva… te alegi cu multe. Resimt bucuria pr. Teofil, asta ma intereseaza pe mine de fapt si felul in care ne pretuim prietenii. Eu imi iubesc prietenii foarte mult!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s